Trenurile vieții

  Tindem să credem că viața e un drum presărat cu ploaie, soare, furtuni și caniculă. Ori că nu vrem să fim uzi până la piele, ori arși de soare sau luați pe sus de vânt, căutăm adăpost. Și aici apar trenurile.
  Ești ud până la piele. Urci în primul tren care vine. E nou. Nu are nimic înăuntru. Trebuie să contruiești de la zero. Să-i pui lumină, să ai caldură, să ai canapele să stai și nu în ultimul rând să-l faci să pornească pentru a pleca mai departe în drumul tău. Încet, încet te apuci și îți clădești un locșor drăguț, dar simți că nu ai timp. Simți că într-o gară plină de vagoane, vei găsi altceva mai bun. Și pleci. Părăsești trenul care te-a primit când erai ud, iar tot ce ai construit tu se dărâmă.
   E soare afară și nu te grăbești. Urci din tren în tren și te înfrupți din tot ce găsești. Dormi într-unul, citești într-altul, dar în niciunul nu simți că este al tău. E prea cald și hotărăști să te urci în primul tren care apare. Arată foarte bine, te simți ca un rege, dar defapt tu ești mecanicul. Îți trebuie ulei, cărbuni, dar nu de orice fel. Așa începi să îți pierzi din energie, din caracter și personalitate într-un tren ce nu îl poți părăsi. Ajungi într-un moment în care nu mai faci față. Și pleci.
  Plouă, tună și fulgeră. Urci din nou în orice tren apare, dar toate sunt ca precedentul și nu mai vrei. Stai în furtună și îți cauți trenul tău. De voie, de nevoie te salți într-unul. Ai strictul necesar, însă tu vrei mult mai mult. Din puținul pe care îl are te pui pe picioare și începi să faci schimbări. Îl faci pe placul tău și pornești la drum. Mai sunt zile rele, zile bune, dar ăsta e trenul tău și mergi cu el ani buni până apare o întrebare:  Dacă găsesc altul mai bun? 
  Orice om în viață are câteva trenuri de prins. Nu știi niciodată care e cel bun, nu știi niciodată dacă să rămâi într-unul sau să mergi într-altul. Nehotărârare te face să fii dispus să renunți la ce ai și să o iei de la capăt, dar tot nehotărârea te face să râmâi într-un tren ce te obosește.

Eu cu mine

   Ascultând melodia asta este exact momentul acela în care ți-e dor, dar nu știi de ce ori de cine.
Și dintr-o dată realizezi. Nu ți-e dor de cineva, asta e clar. Ți-e dor de câteva momente. Ți-e dor să simți bucurie și să auzi râsete în jur. Clar nu te-ai întoarce la cineva, dar ai vrea să retrăiești n momente alături de o persoană nouă. Și  totuși, ți-e dor de vechi. Vrei noul în vechi. Vrei altă înfățișare, dar același caracter. Vrei să atingi perfecțiunea, dar te întorci la defectele din trecut. Vrei să faci un pas înainte, dar îl faci mereu ori în stânga, ori în dreapta potecii și nu poți ține drumul drept. Zici ca nu mai ești aceeași persoană, că te-ai schimbat, însă în noul EU există urme din vechiul EU. Căci, EU sunt ce am fost, ce sunt și ce voi fi.