duminică, 27 octombrie 2013

Fii puternic/a!

Chiar dacă îți tremură piciorul,
Calcă cu el!
Pământul nu va fugi.
Vei vedea, totul este stabil.

Chiar dacă îți tremură șoldul,
Așează-te!
Nu trebui să cari tu toată povara!

Chiar dacă îți tresaltă pieptul,
Respiră!
Nu e un capăt de țară
Totul are rezolvare!

Chiar dacă îți tremură mâna,
Întinde-o!
Cineva o va strânge delicat.

Chiar dacă îți tremură capul,
Întoarce-l!
Cineva e în spatele tău și te așteaptă.

Chiar dacă îți tremură buzele
Zâmbește!
Sărută!
Vorbește!
Cineva se va bucura
În special tu.

Chiar dacă îți bate prea tare inima
Calmeaz-o!
Las-o să iubească!

Chiar dacă îți sunt încurcate ideile
Nu le desluși de-ndată!
Au și ele tâlcul lor

Chiar dacă vrei cu disperare să vină fericirea
Nu o mai căuta așa de îndârjit!


vineri, 25 octombrie 2013

No me arrepiento ...

Nimic.
N-ar trebui să am regrete, dar totuși am atât de multe. Aș da timpul inapoi ori de câte ori îmi amintesc ceva ce puteam face mult mai bine.
Când mă cert cu cineva, mă gândesc mai apoi că aș fi putut să îi zic alte lucruri, mai rele sau mai bune. Să pun capăt cu totul sau să aplanez, să las să treacă timpul, să nu mai am nervi.
Când acționez prostește și copilărește, ah ... aici de cele mai multe ori vreau să mă întorc și să repar, să fiu eu, să spun ce îmi doresc și ce simt.
Când îmi fac temele sau orice alt proiect, după câteva zile am alte idei, parcă mai bune. Iar mă enervez și îmi pare rău că nu m-am ambiționat mai mult.
Regretele există și oricât de puternici am fi și oricât ne-am încăpățâna să admitem că nu avem regrete în viață ... nu e posibil. Oricine se gândește: ce s-ar fi întâmplat dacă spuneam, dacă făceam altceva? Și mereu ne gândim cum ar fi trebuit să reacționăm ca să ne fie bine.
Deci regretele nu ar trebui să poarte o etichetă negativă, ci una cu +. Pentru că regretele sunt pentru mai bine.
Pentru că acum e rău, dar ar fi putut fi bine dacă ...

sâmbătă, 19 octombrie 2013

O încercare ...

Dor ... și atât

Spun că mi-e dor de vară,
O vreau în mintea mea.
Încep să cred asta seară de seară,
Dar din nou mi se-ntunecă vederea.
N-a avut loc în inima mea,
De astă dată a fost altceva.
A ocupat și-a întunecat
Tot ce s-a putut înfășa,
În furie și agonie m-a îndepărtat
Căci nimeni n-a mai trădat-o așa.
Aș vrea s-o chem înapoi,
Dar știu că n-ar accepta.
Se așteaptă mereu să fie chemată-n doi,
Știu cât m-ar dezaproba.

Oricât de frig și rece ar fi
E mult mai bine acum
Decât să te strig și să nu vii
Gândurile-s oricum scrum.
Ruxandra Mihăilă